miercuri, 10 martie 2010

ALTEX - episodul 1

Cititi si povestiti mai departe sa ia aminte si altii!

"De ce mă iau drept fraier cei de la Altex? Firește, pentru că pot. De azi înainte, unul dintre scopurile vieții mele e să le arăt că nu-s chiar atât de fraier pe cât cred ei. Care-i buba (scuzați limbajul neacademic) ? În luna August a anului trecut am cumpărat un aparat foto, Sony alpha 200, de la Altex Iulius Mall, Cluj Napoca. După doar două luni, aparatul a început să hârâie la pornire și la oprire, simptome însoțite de lipsa focusului. Am împachetat camera (trebuie să păstrezi ambalajul dacă vrei să pupi garanție, lucru ilegal -între noi fie vorba- și abuz tolerat de autorități) și m-am prezentat cu ea la centrul de depanare autorizat. Camera a fost trimisă la București și de acolo în Ungaria, unde Sony au o linie de producție. Am primit-o înapoi după două săptămâni, reparată dar fără să mi se spună ce probleme a avut (nu există mențiuni în fișa de service). Trei luni mai târziu, camera a început să se manifeste la fel ca înaintea reparării, din senin-din-iarbă-verde. Mărturisesc, nu mi-am pus niciodată problema că aș fi putut să o stric eu, e o unealtă cu care câștig o pită-pun-ceva-sub-brad, mă port cu ea precum cu oul, o cocoloșesc precum pe soață. În fine, m-am dus direct la magazin, fără să mai stau pe gânduri, fără să mă mai gândesc la service. Asta pentru că în certificatul de garanție scrie negru pe alb că dacă aparatul se defectează în mod repetat, pot cere schimbarea lui. Eu, ca omul, am cerut schimbarea lui și mi s-a dat pe loc m…mi s-a dat de înțeles că nici poveste (am și filmat momentul, îl păstrez pentru mai târziu).
După cum era normal, m-am adresat ANPC. Statul zice că am dreptate să cer înlocuirea aparatului sau banii înapoi. Și mai zice că trebuie să fiu de acord ca aparatul să meargă iar la service, pentru expertiză, să vază domnii dacă nu cumva l-am bușit pe scări sau așa ceva. Am fost de acord și cu asta. Azi am fost să verific starea petiției mele. Cei de la Altex (Iulius Mall, Cluj) mi-au spus că aparatul a fost trimis la centrul AUTORIZAT din București dar că ei (serviceul AUTORIZAT) nu pot să dea o rezoluție oficială și că aparatul a fost trimis din nou în Ungaria, la fabrică. Îmi spune angajatul ALTEX :
” Nu suntem siguri că defecțiunea îi poate fi imputată clientului dar din experiență știm că de obicei aceste defecțiuni apar în urma utilizării necorespunzătoare. Am trimis aparatul în Ungaria, cei de acolo îl vor testa iar dacă se va constata că defecțiunea i se poate imputa clientului, va fi trimis înapoi reparat, împreună cu o factură pe care o va plăti clientul. Dar, din experianță știm că de obicei aceste reparații se fac în contul garanției”
Nu știu ce înțelegeți voi de aici dar eu am tradus asta așa:

Domnule Hădean, sunteți un mare prost dacă vă închipuiți că după ce ați dat 400 de Euro pe un aparat care se defectează din trei în trei luni, o să ne pese de dvs. ori de certificatul de garanție semnat de ALTEX și de Sony România. Vă propunem să vă ștergeți în dos cu respectivul certificat, întrucât nu vă folosește la altceva și oricum, cei de la service sunt oamenii noștri și vor spune exact ce vrem noi să spună. Nu prea ne impresionează nici ANPC-ul, că dacă ne-ar fi, poate am fi tremurat cât de cât. Pe scurt, domnule Hădean, vă dorim un călduros hai sictir! și să fiți bucuros dacă nu vă punem să plătiți reparația pentru un aparat cu garanție de doi ani.
Vă spun drept, pentru că mă simt batjocorit pe banii mei, a început să-mi pese tot mai puțin de problema mea și să mă preocup tot mai mult de binele public, respectiv atenționarea clienților ori potențialilor clienți ai Altex asupra manierei lipsite de grație cu care-și tratează clienții. O să ne mai citim pe tema asta."

ADI HADEAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu